Skip to main content

Patru tipuri de femei care ingrozesc barbatii

Uite de ce tin eu cu barbatii la capitolul casatorie.
Femeile cred ca este datoria barbatului sa se insoare, sa puna de niste copii, sa castige bani de intretinere, cumparaturi si vacante. Lista nu numai ca este de sute de ori mai lunga, dar se imbogateste continuu cu noi si noi preferinte care, devin, cu timpul, necesaruri.

Iata cateva tipuri de femei care ingrozesc barbatii:

Miloaga. Ea este in permanenta neajutorata. Nu-si poate desface capacul de la sticla de suc, nu poate cobori scarile de la autobus, nu poate verifica daca a incuiat usa de la apartament si cu siguranta nu poate sa mearga nicaieri neinsotita. E un fel de molima care se intinde si cere toata energia bietului mascul. De ce pica barbatii in plasa? Simplu. Pare o nimfa neajutorata care nu s-ar putea descurca in viata fara prezenta lor. Adica, vezi-Doamne, importanta lor in viata ei este vitala. Literalmente vitala!

ONG-ul. Este femeia care face acte de binefacere barbatilor, cu sau fara voia lor. Iata cateva dintre actele ei caritabile: se muta cu el ca sa-i faca de mancare si sa-i spele. Ii face un copil. Il plimba prin spitale pentru cea mai mica raceala, doar-doar i s-o descoperi o boala grava de care sa-l trateze ea toata viata.

Modesta. Ea chiar nu vrea sa fie prima. A sunat-o? A treia oara? Nu, nu-i raspunde decat din a cincea. Ea nu suna niciodata prima. Nu se impaca niciodata prima. Codul relatiei l-a invatat in clasa a opta, cand citea BRAVO Girl. Si a ramas acelasi. Ce daca ea a trecut demult de 30 de ani?

Contabila. I-a trecut in arhiva fiecare data cand nu i-a adus flori de ziua femeii, fiecare data cand nu a ghicit ca vrea sa fie pupata, fiecare data cand a intarziat acasa. Poate fi una dintre femeile cu cel mai mare debit verbal, asta pentru ca este un colector desavarsit de date. Uneori tine minte si ce nu-si mai aminteste el. Il trece pe inventar si la sfarsitul relatiei cumva balanta iese mereu in favoarea ei.

Cine crede ca mai exista si alte categorii de pradatori, rog sa ma anunte si pe mine.
Dragi barbati, aveti toata simpatia mea!


Comments

  1. stiu eu pe una care are trasaturi de contabila..=))

    ReplyDelete
  2. a...apropo...nu e modesta termenu. mai bine fitzoshista

    ReplyDelete
  3. Sunt atatea si atate si se dau toate ne...batute de la ale lor principii. Cred ca e vb de niste laturi ale femeii, cele expuse mai sus. Nu prea mai exista asa simplute ci fete ce au un mix din respectivele laturi. In regnul feminin nu e deloc simplu, cam toate au circumcizie.

    ReplyDelete
  4. FFFFF tare, cat!Eu stiu femeia rucsac, seamana putin cu toate cele patru ale tale...fii atenta: este o specie des intalnita in peisajul urban contemporan, care se manifesta asa: se asaza in spate si numai pleaca....la serviciu merge dupa el, sa il astepte la portita, eventual, isi face drum sa ii duca si pranzul in sufertas cu prosopel. Dupa care,pleaca impreuna acasa, de obicei, la el...daca ar vrea el sa iasa cu baietii, merge si ea, ca ce ii cunoaste pe toti de atata timp...daca vrea el sa mearga sa isi cumpere o bere, sigur vrea si ea sa mearga, sa mai bage un ochi la cosmetice...daca el merge sa alerge in parc, se duce si ea cu bicicleta, ca sa mai ia o gura de aer...daca el indrazneste sa se duca la o amica, merge si ea, ca o stie demult si vrea sa vada cum ii mai e la cura de slabire...daca el se imbolnaveste, se imbolnaveste si ea si ia aceleasi pastile...si uite-asa el se obisnuieste cu ea si trec anii, si ea incepe sa aiba crize hormonale ca deh...nu o mai baga el in seama...iar el ramane in obisnuinta sau pe la vreo 40 de ani se apuca de baut, de jucat carti, de alte femei...

    ReplyDelete
  5. ar trebui sa spui aici si din ce categorie faci tu parte, si daca nu exista...creaza-ti una

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Weapons of choice

Every time I become hurt, there’s this blade inside my mind that cuts through everything in its way. So shiny, so smooth, so silent! So comforting, knowing that I have it and can use it over and over again, to release my soul from any claws thrown my way.   How do you think it is, dancing your pain away, rising still half asleep, pushed back up on your feet, by a power that is never dormant? Today I picked my sword up again. I wish I hadn’t…I wish it were peace…but I felt a wound bleeding from my chest. And it woke me up, lift me up savagely and I reached for my weapon. It felt like I’ve never really let it out of my hand; my fingers curled around the old handle and memories started flooding the back of my eyes. I was so good at handling the sword. Still am.  So I lift it up above my head and started cutting the strings. I do it better when I’m getting a rhythm. So I called for a rhythm. My hands started moving methodically. My body entered a musical state. I w...

Four years and many dolls later

2 015 has started in complete denial for me. After over a year and a half of heartbreak, some stress that came with that and some guts that came out of nowhere and ripped some bandages covering a lot of bad bad things, I had decided it was time to practice being single. But not in a wallowing in self pity feeling sorry for myself kind of way, nor in a “men are terrible, I should only rely on pets” kind, either. Just being single and bei ng curious about every single experience, from having the morning coffee by myself, to fully functioning professionally and socially. Not that I had not been single before, but very rarely was I not “on the market”. So, half of 2014 I had been single and since December of that year, I had decided I actually was going to give this solo thing a try. It lasted four full months. It doesn’t look much in writing, either! Well, here is what happened! Armed with the will to practice curiosity and patience, I have started planning, for 2015, all those th...

Adevarul

For English version, please scroll down. Obisnuiam sa spun ca daca ar fi sa aleg intre a trai in adevar sau a trai in fericire, as alege adevarul. Nimic nu s-a schimbat. L-am cautat cu atata indarjire, incat acum, la aproape 28 de ani, mi-e teama ca sunt foarte aproape de a-l vedea in toata fragezimea lui, plesnindu-ma peste ochi cu vigoarea si sanatatea lui, indepartand cojile miturilor care mi-au tinut de cald atat vreme. Stau in fata unui boboc care inca nu s-a deschis, dar care, tachinandu-ma, face loc irisului meu curios in incaperile lui interioare, lasandu-ma la savurez cate o clipa a ceea ce mi se va infatisa in curand. Nu stiu cand a inceput calatoria mea. A fost cand am rupt legaturile dintr-o relatie abuziva in care mi-am consumat mai multe resurse emotionale decat credeam ca am? A fost cand am imbratisat cu devotament ideea tatalui meu cum ca nu exista nimic dupa moarte si m-am trezit intr-un paradox care tipa dupa explicatii? A fost cand mi-am dat seama ca mi-e frica de mo...