For the english version, please, scroll down. Este sunetul sinistru al strigatului in gol, al cuvintelor care pornesc disperate intr-o directie si se spulbera de un zid nevazut, care nu face decat ca creasca dimensiunea singuratatii. Inimile frante au un ecou specific nebuniei, fricii, abandonului si mortii iminente. Am descoperit asta prin muzica. Sistemul meu era parca programat din inconstient sa simta o atractie arbitrara pentru o anumita insiruire de sunete. Abia la o a doua, a treia, sau a patra ascultare, cand savurasem deja linia melodica si avem rabdarea sa ascult atent versurile, imi dadeam seama ca acestea vorbesc despre singuratate, pierdere, disperarea in fata golului lasat de iubiri neimpartasite. Nu este vorba de iubirile care lasa in urma amintiri frumoase, dar care s-au terminat pentru ca asa le-a fost scris. Inimile acelea nu se pierd, ele doar se transforma, ingloband experienta prin care au trecut si asimiland-o in timp. Nu, eu vorbesc despre inimile care raman mu