Oceanul Pacific scaldă în vest unul dintre cele mai războinice ţărmuri ale sale: Osaka. Oraşul, aşezat pe o pantă de versant, coboară în mare cu o înverşunare tipică sufletelor nipone: tinere, impulsive, arogante în eternitatea lor. Pentru că, acolo, sufletele nu mor. Ele îşi croiesc itinerarii celeste, poposesc în Nirvana, alunecând înapoi, într-un tăiş de sabie. Sabia samuraiului, katana, era considerată sufletul său. Cultul pentru katana şi pentru sufletul războinicilor medievali japonezi a dat naştere unui cod militar care nu a fost întrecut în stricteţe de niciun alt popor. Adepţii codului Bushido urmau reguli care acum ni s-ar părea absurde şi care, tocmai din acest motiv, ni-i transformă cu uşurinţă pe adepţii săi în personaje de poveste. Un samurai trebuia să ia o decizie într-un interval mai scurt de şapte respiraţii. Prinţul Naoshige a adăugat: “Dacă hotarârile tale sunt prea lente, 7 din 10 vor fi greşite.” E greu de înţeles modul de viaţă al unui samurai, care, cu fiecare