Osaka, printre frunze

Oceanul Pacific scaldă în vest unul dintre cele mai războinice ţărmuri ale sale: Osaka. Oraşul, aşezat pe o pantă de versant, coboară în mare cu o înverşunare tipică sufletelor nipone: tinere, impulsive, arogante în eternitatea lor. Pentru că, acolo, sufletele nu mor. Ele îşi croiesc itinerarii celeste, poposesc în Nirvana, alunecând înapoi, într-un tăiş de sabie.
Sabia samuraiului, katana, era considerată sufletul său. Cultul pentru katana
şi pentru sufletul războinicilor medievali japonezi a dat naştere unui cod militar care nu a fost întrecut în stricteţe de niciun alt popor. Adepţii codului Bushido urmau reguli care acum ni s-ar părea absurde şi care, tocmai din acest motiv, ni-i transformă cu uşurinţă pe adepţii săi în personaje de poveste.
Un samurai trebuia să ia o decizie într-un interval mai scurt de şapte respiraţii. Prinţul Naoshige a adăugat: “Dacă hotarârile tale sunt prea lente, 7 din 10 vor fi greşite.” E greu de înţeles modul de viaţă al unui samurai, care, cu fiecare respiraţie, strângea în mâna dreaptă mânerul nobil brodat al sabiei sale şi în stânga lemnul plăpândei flori de cireş, sursa lui de creaţie şi vis.
Un samurai trebuia să poată scrie poezii la fel de dibaci precum îşi mânuia katana în luptă. Trebuia să devină un maestru şi în acelaşi timp să-şi cultive modestia. Numai astfel ar fi putut învăţa din secretele vieţii.

În vremea epocii Kofun, între anii 250 şi 538, Osaka avea în întregime o cultură shintoistă. Localnicii urmau “drumul zeilor” (Shin-to), în adoraţia lor pentru spiritele naturii, numite kami. Acestea dădeau naştere oamenilor, motiv pentru care numărul lor creştea fără încetare. Kami arătau întotdeauna frumuseţea momentului prezent, astfel încât japonezii au avut propria versiune a proverbului latin “carpe diem”. Nu există nimic în afara momentului prezent. Viaţa trebuie traită în conformitate cu dorinţele prezente.
Unul dintre zeii cei mai prezenţi în Osaka era cel al seismelor, Ne-No-Kami, celebrat prin rugăciuni şi ofrande, în speranţa că acesta nu va mai aduce cutremure în regiunea Kansai.

De-a lungul vremii, Osaka a fost capitală a Curţii Imperiale, port de importanţă comercială majoră, oraş al rebeliunii samurailor şi, în prezent, al doilea oraş ca mărime al “Ţării Soarelui-Răsare”. Zgârie-norii şi reclamele luminoase care abundă pe toate clădirile fac loc, cu greu, Castelului, altarelor Sanko şi Tamatsukuri Inari şi celui mai vechi templu budist al Japoniei, Shitenno-ji. În anul 593 prinţul Shotoku a construit templul în onoarea Celor Patru Regi ai Cerului. Aceştia erau patru zeităţi care ofereau protecţie din cele patru puncte cardinale. Lor li se închinau rugăciuni pentru negustori şi marinari.
Japonia şi-a identificat multe zeităţi. Fiecare fenomen al naturii este, conform religiei Shinto, un kami. Unul dintre zeii căruia i se aduc şi acum onoruri este Tunetul, a cărui origine este bizară şi înfricoşătoare. După moartea înţeleptului şi poetului Michizane Sugawara, în 901, o serie de dezastre – ciumă, secetă, incendii asupra Palatului Imperial - i-a făcut pe localnici să creadă că spiritul acestuia s-a transformat în Zeul Tunetului. De atunci, pe 24 şi 25 iulie, în fiecare an, are loc un ritual care se termină în foc de artificii, pe valurile oceanului. Numit Tenjin Matsuri, acesta a ajuns până în zilele noastre ca unul dintre cele mai frumoase festivaluri anuale ale Japoniei. Odată cu ridicarea altarelor în cinstea sa, zeul a abătut din calea oraşului dezastrele şi a devenit un spirit călăuzitor al celor care îşi doresc să înveţe, să evolueze şi să cunoască spiritul în esenţa sa.

Cuprinsă între podişuri şi ape, între voci ale naturii şi sunete urbane, Osaka este ca o cărare de munte: comorile cele mai nobile se ascund sub frunze.