a cat's thoughts

For English version, please scroll down. Obisnuiam sa spun ca daca ar fi sa aleg intre a trai in adevar sau a trai in fericire, as alege adevarul. Nimic nu s-a schimbat. L-am cautat cu atata indarjire, incat acum, la aproape 28 de ani, mi-e teama ca sunt foarte aproape de a-l vedea in toata fragezimea lui, plesnindu-ma peste ochi cu vigoarea si sanatatea lui, indepartand cojile miturilor care mi-au tinut de cald atat vreme. Stau in fata unui boboc care inca nu s-a deschis, dar care, tachinandu-ma, face loc irisului meu curios in incaperile lui interioare, lasandu-ma la savurez cate o clipa a ceea ce mi se va infatisa in curand. Nu stiu cand a inceput calatoria mea. A fost cand am rupt legaturile dintr-o relatie abuziva in care mi-am consumat mai multe resurse emotionale decat credeam ca am? A fost cand am imbratisat cu devotament ideea tatalui meu cum ca nu exista nimic dupa moarte si m-am trezit intr-un paradox care tipa dupa explicatii? A fost cand mi-am dat seama ca mi-e frica de mo

* coloana sonora recomandata: Lenka - Trouble is a friend Mirosul proaspat a cafelei se impletea in ochiurile largi ale jachetei din matase gri. Aburul devenise fir si o mana abila il conducea pe fata si pe dos, ca intr-un dans medieval si acum firul flirta nerusinat cu fibra de matase. Ritualul lor era acelasi in fiecare dimineata si se sfarsea... nu se sfarsea niciodata. Matasea mirosea a cafea proaspata iar el, aburul, se ingrijea ca ea sa nu duca dorul aromei in nicio dimineata. O adiere mai curajoasa de vant de tomnatic spulbera vraja care tesea in ochiurile de matase si Anya se scutura ca patrunsa de un fior. Era mijlocul lui noiembrie si primii fulgi de zapada incepusera sa orneze orasul dupa placul lor. Si cine putea spune ca nu aveau talent? Erau magicieni ai designului urban, transformand acoperisuri ponosite in cupole de opal si strazi cenusii in covoare de puf. Asa se gandea Anya la orasul in care locuia, in dimineata aceea de noiembrie, privind din terasa apartamentului e

Ridicase garda. Pulberea din arena era inca adormita, neintinata de sangele bestiilor adversare. Dintre toti, el era cel mai firav. Avea o constitutie nobila, subtire, o piele sidefie si ochii de un albastru mistic. Suvitele negre ii erau adunate in varful capului, ca sa nu-i tulbure nimic vederea in lupta. Era burdusit de o armura pe care numai cu un echilibru magistral o putea sustine. Toti erau convinsi ca o sa piarda. Adversarul lui era cat un munte. Purta pe cap o piele de jaguar, cu tot cu colti, pe care el insusi o jupuise. Racnea de se cutremurau zidurile, iar spectatorii, jumatate inghetati de frica, jumatate atatati, urlau si ei. Era greu sa te concentrezi la o strategie. Cumva, insa, in mintea lui se infiripau idei care apoi alergau intre neuroni cu viteza luminii si intr-o clipita a inceput sa isi desprinda armura. Se facu liniste. Multimea si animalul din fata lui erau nedumeriti. O sa renunte la lupta asa de usor? Se va mai face varsare de sange? Vor avea spectacol sau