a cat's thoughts

Dragalasa carte din imaginea alaturata nu are nimic de-a face cu satanismul, asa cum probabil va ganditi. Poate ca ii bucur pe unii si ii dezamagesc pe altii cand spun ca Jurnalul Diavolului nu cuprinde incantatii, ritualuri si 12 moduri de a fulgui o gaina. Dupa cum bine observati, jurnalul este foarte vechi si poarta logo-ul domnului Luc, alias Nicholas D. Satan. Eu l-am gasit in Diverta si m-a costat 37 de lei. In seara cu pricina am ajuns foarte tarziu acasa si am avut ocazia sa o rasfoiesc abia la 1 noaptea. Bun moment! Chiar foarte bun pentru ras cu lacrimi! Ce spuneti de cateva paragrafe? "Eu Lucifer, arhanghel asistent si meserias recunoscut, unul dintre cei mai sclipitori si mai bine crescuti servitori ai CEO (Completa si Eterna Omniscienta), am hotarat sa tin o socoteala detaliata a carierei mele, sub forma unui jurnal." "Urmeaza o saptamana aglomerata, acum, ca Dl. Grozav s-a decis sa inceapa proiectul "Creatia". Am sa ma straduiesc sa tin pasul cu

Nu am fi lipsiti de religie daca am spune ca mai pastram urme ale stramosilor nostri homo-oricare. La urma urmei, pana si Biblia spune ca in materie de moda, Vechiul Testament era foarte eco-bio. Ma-ntreb cand a inceput Eva sa gateasca… Cert este ca, dupa atatea milenii de dezoltare si evolutie, inca pastram obiceiuri “stravechi”, care ne aseamana cu prietenii nostri necuvantatori. Iata numai cateva dintre ele: Cand ne imbolnavim incepem sa ne jegarim . Fie ca ne-am julit un genunchi, am facut gripa, sau ne-am marit pieptul cu doua implanturi cupa F, atunci cand vine vorba de stat la pat uitam ca prin minune de pieptene, lotiune tonica, spuma de ras si chiar de banalul sapun. Aratam de parca am venit de la adapostul de caini si ne scuzam tipic: “Stii eu am mai fost si bonav…” Masculii inca fac dansul imperecherii . Sigur ca nu singuri! Si bineinteles, adaptat la evolutia noastra…bipeda. Ea se plimba, intamplator prin fata lui. El remarca si aparatul de locomotie il poarta, pe pilot aut

Uite de ce tin eu cu barbatii la capitolul casatorie. Femeile cred ca este datoria barbatului sa se insoare, sa puna de niste copii, sa castige bani de intretinere, cumparaturi si vacante. Lista nu numai ca este de sute de ori mai lunga, dar se imbogateste continuu cu noi si noi preferinte care, devin, cu timpul, necesaruri. Iata cateva tipuri de femei care ingrozesc barbatii: Miloaga . Ea este in permanenta neajutorata. Nu-si poate desface capacul de la sticla de suc, nu poate cobori scarile de la autobus, nu poate verifica daca a incuiat usa de la apartament si cu siguranta nu poate sa mearga nicaieri neinsotita. E un fel de molima care se intinde si cere toata energia bietului mascul. De ce pica barbatii in plasa? Simplu. Pare o nimfa neajutorata care nu s-ar putea descurca in viata fara prezenta lor. Adica, vezi-Doamne, importanta lor in viata ei este vitala. Literalmente vitala! ONG-ul . Este femeia care face acte de binefacere barbatilor, cu sau fara voia lor. Iata cateva dintre

Ma tot gandeam la o solutie prin care sa obtinem imaginea de sine pe care o dorim. Ma refer la aspect fizic. Cu totii vrem sa fim acceptati si mai mult, admirati, invidiati chiar, pentru ca suntem atractivi, plini de viata si foarte tineri. Nu stiu cum este pentru voi, barbatii, dar femeile ar tine un post special pentru ideea de frumusete. Toate avem zilele noastre nu prea stralucite, in care ne simtim grase, urate, neingrijite si ne paleste o depresie si o lene care ne fac sa zacem in mijlocul patului in pijama. Ba daca mai avem si un mot prins neglijent care aluneca intr-o parte si in zona T isi face loc brav un cos...ei bine, asa arata o femeie care a capitulat. Lumea spune ca nu exista retete. Eu ma incapatanez sa gasesc astfel de retete de stare de bine. Si cred ca am gasit una. Cu asta se duc kilogramele in plus, cosurile, unghiile casante si restul gramezii de probleme care ne fac pe noi, femeile, sa ne ascundem in haine care nu ni se potrivesc ( cui s-ar potrivi?!) Secretul e

Stateam pe scaunul de plastic pe care as fi stat de mii de ori pana acum in ultimii cinci ani, daca as fi avut drept la vizite. Dar in lumea mea “vizitele nu sunt un drept, ci un privilegiu”. Mi-era totul nou: linoleumul de pe jos de un albastru deschis, spalacit, catusele ale caror urme imi ramasesera imprimate in memoria dermului, lumina care batea prin geam si se aseza cuminte, statornica pe masa la care avea sa se desfasoare intalnirea: o masa lunga, care juca mai degraba rolul unei bariere care sa imi aduca aminte constant ca lumea dincolo de ea nu imi este deschisa, nu imi apartine. Uneori ma intreb daca are rost sa mi-o doresc. Am visat-o zeci de ani, mi-am imaginat-o ceasuri intregi si acum, cand am facut un pas spre ea, ma cuprinde teama. Este un teren necunoscut: nu mai e tarana in care ma jucam cand eram la casa tatalui meu, nici apa cu care stropeam fetele din cartier, nici aerul in care risipeam rotocoale de fum de tigara la 16 ani…nici macar praful care a fost martor la b