a cat's thoughts

Stateam de vorba cu un prieten despre evolutia speciei umane si despre tendintele agresive. Despre cum, dupa miliarde de ani de transformari, dupa sute de teorii ale originii, dinamicii si scopului nostru aici si acum, suntem inca la inceput. Inca incapabili sa ne asumam responsabilitatea respiratiei, inca explozivi cand suntem atacati, inca modelati de legea supravieturii, inca raspunzand prompt la nevoile bazale de hrana si adapost. Ai crede ca daca pe talpa rosie a pantofului scrie Louboutin, sufletul nostru s-a cizelat, arhitectura mentala a invatat sa curbeze ideile intr-un design maiestuos. Dar nu, noi suntem inca micile animale paroase, speriate de traznet, alertate de cutremure, disperate sa-si pastreze centimetrul cub de oxigen dinaintea nasului. Umanitatea e la stadiul copilului de doi ani, care vrea ceva si vrea ACUM, care functioneaza dupa regula pedeapsa – recompensa, care are nevoie sa fie dus de mana si invatat unde e voie si unde e “cah”. Intr-un astfel de context,...

Unele relatii nasc scantei. Altele, stele verzi.       “Baietii rai” sunt pretutindeni. Cand eram in liceu, credeam ca vor disparea in anii urmatori, suferind o transformare radicala in…barbati. Cine-a mai auzit de “barbati rai”? Credeam ca baietii rai sunt un fel de masculi alfa, care valideaza femelele cu care intra in relatie (ca sa nu ma rezum la contact). Rezulta: o fata buna este una care umbla cu un baiat rau. Doar ca sirul meu de idei, clisee de altfel, nu mi-a lamurit niciodata ce inseamna un “bad boy”. Trebuia sa aiba freza rasa pe o parte? Sa-si tarasca turul pantalonilor intre genunchi? Sa fumeze? Sa se plimbe cu o chitara electronica pe post de accesoriu? Sa stea in picioare pe spatarul bancii din curtea scolii? Baietii rai au PR bun . Sigur ca stiu ca sunt rai. Au lucrat la asta. Nici nu e greu, avand in vedere ca la varsta liceului esti oricum suparat pe lume, pe parintii conformisti cu vederi limitate, pe directoarea care insista ca iti...

Me: where did you just go? It seems like I never get to have enough of you for myself. You’re constantly getting away. I’m missing you as we speak... Time: I’m always here, you just don’t have the patience for me sometimes… Me: You’re robbing me of my beauty, my youth, my body. You’ll grow tired of me and leave me one day. Time: I’ll never be too tired to be in your life, watch you breathe, grow up, grow old. All the things I bring into your life, whether it’s a smile, or an eye wrinkle, are my gifts to you. My most intimate wish is to make you complete, so that when you’ll go away, you’ll be in peace with all that’s been between us. Me: When I’ll go away, I’m going to miss you. Time: When you’ll go away, you won’t need me anymore. I’ll be the one left behind, having to deal with your disappearance. I’ll be the one missing you. Me: For you, I’m just one glimpse; you couldn’t possibly miss me too much. Time: You’re wrong. When I’m with you, I have me...

Mi-am facut bagajul sa plec in lume, in cea dinapoi, sa m-arunc in timp acum doua decenii si sa-i povestesc incruntatei cu nasucul carn din prima banca dinspre usa ca modul in care tine stiloul ii va influenta viata pentru totdeauna; sa o-ncurajez sa scrie, sa scrie mult, sa scrie mormane de maculatura pe care apoi sa le mototoleasca si sa le arunce, pentru ca prea putin atarna cuvintele cu care a-nsemnat hartia atunci cand ele au traversat deja mintea.  Mi-am facut bagajul sa plec, sa iau avionul spre pustoaica de acum zece ani care credea ca Alex de la mare va fi mare ei dragoste si ca baietii care danseaza house vor conduce lumea; sa ii sterg lacrimile din spatele ochilor, cele care se rostogolesc inapoi pentru ca s-a construit un baraj de rusine care cenzureaza si imparte lucrurile in perfecte si…care trebuie uitate; sa-i desenez aripi cu carioca pe spate si sa suflu inspre ele ca sa se deschida. Mi-am facut bagajul, un bagaj greu, pentru o calatorie lunga, pe mare...

Au trecut 50 de ani de-atunci, nu-mi mai aduc aminte bine de ce… Dar mi-e limpede ca ziua de ieri mirosul coamei lui si extazul in care, orb, am uitat de ceea ce lasam inapoi. Era un cal tiganesc, cel mai frumos, cel mai mandru cal. Avea o coama bogata si puternica, intocmai ca o furtuna. Cand pornea la trap se cutremura pamantul sub copitele lui. Bulgari de tarana se trezeau la viata, cerand parca indurare, inainte de a se spulbera in nori de colb. Ai mai vazut vreodata un cal cu ochi albastri? Copilul care il asculta pe batran nu stia daca sa raspunda. Absorbit de poveste, se intreba acum daca omul carunt, dar inca un putere, care se proptise de marginea unei mese de lemn, chiar vroia un raspuns, sau totul facea parte din arta lui de a povesti. “Pai…” “Asta avea. Toti caii tiganesti au ochii albastri. Un albastru senin, dar de gheata; docil, dar strain. Din clipa in care mi s-a strecurat ideea in mintea mea netrebnica de copil ce abia pasea in viata si se credea zeu, din cli...

De fiecare data cand lovesc cu sabia in aer, varful ei face un arc de lumina. Si din inaltimile la care o ridica bratul meu pana la destinatia caderii ei libere oglindeste in lama rece intreg universul. In mai putin de o secunda, soarele este tras in adancurile terestre pe un tais de katana. Si fiecare lovitura il oglindeste din nou si din nou, reinviindu-l si reingropandu-l pana cand oboseala se lasa grea pe brate. Atunci, arhitectura musculara isi cauta din nou resursele din care a izvorat, pentru a desavarsi lucrarea. Am vrut sa-l omor…in mintea mea. Ma plimbam pe strada, serioasa si grabita, ca de obicei, insa ritmul pasului meu alert nu era dat de vreo intarziere oarecare, ci de o dorinta pe cat de secreta pe atat de rusinoasa. Mi-a fost greu sa-mi recunosc placerea de a-l vedea mort. Insa mi-am spus ca in intimitatea gandurilor mele il pot ucide oricum si ori de cate ori vreau. Mi-am cladit apoi, cu privirea stralucitoare si concentrata, scena mortii perfecte. L-am pus pe un sc...