Skip to main content

Cine sunt “baietii rai”?


Unele relatii nasc scantei. Altele, stele verzi.
 

  

“Baietii rai” sunt pretutindeni. Cand eram in liceu, credeam ca vor disparea in anii urmatori, suferind o transformare radicala in…barbati. Cine-a mai auzit de “barbati rai”? Credeam ca baietii rai sunt un fel de masculi alfa, care valideaza femelele cu care intra in relatie (ca sa nu ma rezum la contact). Rezulta: o fata buna este una care umbla cu un baiat rau.

Doar ca sirul meu de idei, clisee de altfel, nu mi-a lamurit niciodata ce inseamna un “bad boy”. Trebuia sa aiba freza rasa pe o parte? Sa-si tarasca turul pantalonilor intre genunchi? Sa fumeze? Sa se plimbe cu o chitara electronica pe post de accesoriu? Sa stea in picioare pe spatarul bancii din curtea scolii?

Baietii rai au PR bun. Sigur ca stiu ca sunt rai. Au lucrat la asta. Nici nu e greu, avand in vedere ca la varsta liceului esti oricum suparat pe lume, pe parintii conformisti cu vederi limitate, pe directoarea care insista ca iti va scadea nota la purtare, pe diriga care nu-ti motiveaza absentele din bun simt, pe presedintele tarii ca respira si pe tine, in ultima instanta, ca nu te-ai nascut buricul pamantului. Asadar, se cere munca de “corectie” a imaginii proprii. Un “bad boy” va avea grija de corpul lui, mai ales daca nu are silueta fragil de poet. Va avea muschi, in schimb. Apoi, pentru ca se teme de ridicol, va invata ce ii sta bine si ce nu. Si, fara discutii, va fi “in trend”.

Baietii rai sunt populari. Nu au cum altfel. Chiar daca vorbim de o popularitate negativa – au dat foc la laboratorul de zoologie (atentie! Intentionat) – sau una pozitiva – sunt intr-o formatie rock –  activitatile care ii scot din anonimat le aduc un plus de greutate a brandului personal.

Baietii rai sustin mereu o cauza. Poate ca este vorba despre libertatea fumatului in toalete, a consumului de alcool de catre minori, sau a pastrarii ochelarilor de soare pe nas in timpul orei de romana. Poate ca sustin gecile de piele cu mult, mult prea multe fermoare, construirea de locuri de parcare pentru elevi , sau vacanta de Pasti de doua luni. Cert este ca un “bad boy” este mereu in slujba unei cauze rebele, care il face erou in grupul in care o sustine.

Baietii rai au scopuri bine determinate. Desi de multe ori ei raspund “nu stiu” la intrebari de genul: “Tu ce vrei de la aceasta relatie?”, “Noi mai suntem impreuna?”, sau “Crezi ca esti liber maine seara?”, baietii rai stiu foarte bine. Doar ca nu vor sa-ti spuna. Studiile psihologice au aratat ca ei, “bad boys”, sunt asi la stabilirea unor obiective pe termen scurt.  Asadar, orice planuri care presupun angajamente din partea lor sunt facute in zadar.

Baietii rai nu se schimba cand vrei tu. “Il iubesc pe Dani si vreau sa raman cu el.” “Bine, dar Dani al tau pana mai ieri se iubea cu Vichi si ii spunea ca Sanda a fost doar o greseala. Ca sa nu mai vorbim despre Mirela, Alina si Carmen, cu care nu a fost decat “un pic”, cand au fost despartiti”. “Pe mine ma iubeste cu adevarat, a zis el. Mie n-o sa-mi faca asta!” Daca Dani exista in viata ta, fii convinsa ca nu se va schimba. Cel mai bun predictor al comportamentului viitor este comportamentul din trecut.

Baietii rai pot avea orice varsta. Am intalnit baieti rai la peste 40 de ani. As vrea sa spun ca a fost “o experienta unica”… dar sunt multi…multi…

In concluzie, exista baieti rai peste tot, de orice varsta, sustinand orice cauza, atata timp cat fac opinie separata si au capacitate de seductie. Femeile, in functie de varsta, se raporteaza diferit la ei. Pustoaicele ii considera posete Vuitton, femeile de 30 de ani pot “gresi” intr-o seara printr-un club, iar cele de peste 40 de ani ii pot adopta, transformand relatia, oricum pur sexuala, intr-una de tipul cougar-cub.

Ce se intampla cand un “bad boy” intalneste o “bad girl”?

Data viitoare…

 

Comments

Popular posts from this blog

Lectie de la bunicul meu

Cand ma inscrisese mama la gradinita, nu aveam mai mult de trei ani. Imi aduc aminte ca ma speria gramada aia ce copii guralivi si energici. Eu eram “puiul bunicii”, o femeie trecuta de cincizeci de ani, obisnuita sa respecte regulile sociale si sa le incalce flagrant pe cele familiale, strecurandu-mi prajituri intre mese si luandu-ma la ea ca sa scap de somnul de dupa-amiaza. Eu eram ursuletul ei de plus, iar viata mea toata se invartea in jurul ei. Ea ma ducea la gradinita, intr-un autobuz cu nazuri, care scartaia si se poticnea la fiecare intorsatura de roata. Ba odata, mi-am spart buza in bara de care ma tineam cu atata inversunare, ca sa nu fiu aruncata din scaun. Tot ea, bunica, ma lua de la gradinita, zambitoare ca de obicei. Si punctuala. Foarte important, asa, pentru “gradinitzari” care, odata ce incepe sa se goleasca clasa, incep a avea previziuni apocaliptice despre cum au fost abandonati de parinti. Dar parintii ajung mereu, asa ca visul lor cel mai urat se fasaie ca u

Four years and many dolls later

2 015 has started in complete denial for me. After over a year and a half of heartbreak, some stress that came with that and some guts that came out of nowhere and ripped some bandages covering a lot of bad bad things, I had decided it was time to practice being single. But not in a wallowing in self pity feeling sorry for myself kind of way, nor in a “men are terrible, I should only rely on pets” kind, either. Just being single and bei ng curious about every single experience, from having the morning coffee by myself, to fully functioning professionally and socially. Not that I had not been single before, but very rarely was I not “on the market”. So, half of 2014 I had been single and since December of that year, I had decided I actually was going to give this solo thing a try. It lasted four full months. It doesn’t look much in writing, either! Well, here is what happened! Armed with the will to practice curiosity and patience, I have started planning, for 2015, all those th

Cineva...

N-am vazut-o cand a venit…Asa spun unii. Dar eu am vazut-o venind. Si am crezut ca sunt bine inarmata sa joc. A trecut prin mine si m-a spulberat. Am uitat ca am stat vreodata in picioare.  Au disparut sunetele, culorile, ideile. Lumea s-a amestecat  haotic si creierul meu nu mai avea materie cu care sa lucreze. Am lovit pamantul la un moment dat. Cred. N-am respirat, n-am clipit. M-am pierdut intr-o stare de coma ce m-a dus departe, m-a ascuns de durerile pe care nu le-as fi putut suporta constient. Nu stiu cine m-a gasit, ce mi-a facut, cat timp. Ceva ma reasambla. Fara rost, ma gandeam eu in momentele rarefiate de constienta . Nu simteam de unde pana unde durez si unde ma sfarsesc. Cand am deschis ochii, am vrut sa urlu. Nu mai eram ce stiam. Si nu mai aveam ca fiu niciodata. Dar nu aveam forta sa imi urlu furia. Am vrut sa mor, sa ma intorc ca noua. Cerul ma strivea cu prea multa lumina. Eu eram un rebut. Intr-o zi am clipit. Ce natural! Nu trebuia sa reinvatz sa clipesc.