Skip to main content

Cine sunt “baietii rai”?


Unele relatii nasc scantei. Altele, stele verzi.
 

  

“Baietii rai” sunt pretutindeni. Cand eram in liceu, credeam ca vor disparea in anii urmatori, suferind o transformare radicala in…barbati. Cine-a mai auzit de “barbati rai”? Credeam ca baietii rai sunt un fel de masculi alfa, care valideaza femelele cu care intra in relatie (ca sa nu ma rezum la contact). Rezulta: o fata buna este una care umbla cu un baiat rau.

Doar ca sirul meu de idei, clisee de altfel, nu mi-a lamurit niciodata ce inseamna un “bad boy”. Trebuia sa aiba freza rasa pe o parte? Sa-si tarasca turul pantalonilor intre genunchi? Sa fumeze? Sa se plimbe cu o chitara electronica pe post de accesoriu? Sa stea in picioare pe spatarul bancii din curtea scolii?

Baietii rai au PR bun. Sigur ca stiu ca sunt rai. Au lucrat la asta. Nici nu e greu, avand in vedere ca la varsta liceului esti oricum suparat pe lume, pe parintii conformisti cu vederi limitate, pe directoarea care insista ca iti va scadea nota la purtare, pe diriga care nu-ti motiveaza absentele din bun simt, pe presedintele tarii ca respira si pe tine, in ultima instanta, ca nu te-ai nascut buricul pamantului. Asadar, se cere munca de “corectie” a imaginii proprii. Un “bad boy” va avea grija de corpul lui, mai ales daca nu are silueta fragil de poet. Va avea muschi, in schimb. Apoi, pentru ca se teme de ridicol, va invata ce ii sta bine si ce nu. Si, fara discutii, va fi “in trend”.

Baietii rai sunt populari. Nu au cum altfel. Chiar daca vorbim de o popularitate negativa – au dat foc la laboratorul de zoologie (atentie! Intentionat) – sau una pozitiva – sunt intr-o formatie rock –  activitatile care ii scot din anonimat le aduc un plus de greutate a brandului personal.

Baietii rai sustin mereu o cauza. Poate ca este vorba despre libertatea fumatului in toalete, a consumului de alcool de catre minori, sau a pastrarii ochelarilor de soare pe nas in timpul orei de romana. Poate ca sustin gecile de piele cu mult, mult prea multe fermoare, construirea de locuri de parcare pentru elevi , sau vacanta de Pasti de doua luni. Cert este ca un “bad boy” este mereu in slujba unei cauze rebele, care il face erou in grupul in care o sustine.

Baietii rai au scopuri bine determinate. Desi de multe ori ei raspund “nu stiu” la intrebari de genul: “Tu ce vrei de la aceasta relatie?”, “Noi mai suntem impreuna?”, sau “Crezi ca esti liber maine seara?”, baietii rai stiu foarte bine. Doar ca nu vor sa-ti spuna. Studiile psihologice au aratat ca ei, “bad boys”, sunt asi la stabilirea unor obiective pe termen scurt.  Asadar, orice planuri care presupun angajamente din partea lor sunt facute in zadar.

Baietii rai nu se schimba cand vrei tu. “Il iubesc pe Dani si vreau sa raman cu el.” “Bine, dar Dani al tau pana mai ieri se iubea cu Vichi si ii spunea ca Sanda a fost doar o greseala. Ca sa nu mai vorbim despre Mirela, Alina si Carmen, cu care nu a fost decat “un pic”, cand au fost despartiti”. “Pe mine ma iubeste cu adevarat, a zis el. Mie n-o sa-mi faca asta!” Daca Dani exista in viata ta, fii convinsa ca nu se va schimba. Cel mai bun predictor al comportamentului viitor este comportamentul din trecut.

Baietii rai pot avea orice varsta. Am intalnit baieti rai la peste 40 de ani. As vrea sa spun ca a fost “o experienta unica”… dar sunt multi…multi…

In concluzie, exista baieti rai peste tot, de orice varsta, sustinand orice cauza, atata timp cat fac opinie separata si au capacitate de seductie. Femeile, in functie de varsta, se raporteaza diferit la ei. Pustoaicele ii considera posete Vuitton, femeile de 30 de ani pot “gresi” intr-o seara printr-un club, iar cele de peste 40 de ani ii pot adopta, transformand relatia, oricum pur sexuala, intr-una de tipul cougar-cub.

Ce se intampla cand un “bad boy” intalneste o “bad girl”?

Data viitoare…

 

Comments

Popular posts from this blog

Weapons of choice

Every time I become hurt, there’s this blade inside my mind that cuts through everything in its way. So shiny, so smooth, so silent! So comforting, knowing that I have it and can use it over and over again, to release my soul from any claws thrown my way.   How do you think it is, dancing your pain away, rising still half asleep, pushed back up on your feet, by a power that is never dormant? Today I picked my sword up again. I wish I hadn’t…I wish it were peace…but I felt a wound bleeding from my chest. And it woke me up, lift me up savagely and I reached for my weapon. It felt like I’ve never really let it out of my hand; my fingers curled around the old handle and memories started flooding the back of my eyes. I was so good at handling the sword. Still am.  So I lift it up above my head and started cutting the strings. I do it better when I’m getting a rhythm. So I called for a rhythm. My hands started moving methodically. My body entered a musical state. I w...

Four years and many dolls later

2 015 has started in complete denial for me. After over a year and a half of heartbreak, some stress that came with that and some guts that came out of nowhere and ripped some bandages covering a lot of bad bad things, I had decided it was time to practice being single. But not in a wallowing in self pity feeling sorry for myself kind of way, nor in a “men are terrible, I should only rely on pets” kind, either. Just being single and bei ng curious about every single experience, from having the morning coffee by myself, to fully functioning professionally and socially. Not that I had not been single before, but very rarely was I not “on the market”. So, half of 2014 I had been single and since December of that year, I had decided I actually was going to give this solo thing a try. It lasted four full months. It doesn’t look much in writing, either! Well, here is what happened! Armed with the will to practice curiosity and patience, I have started planning, for 2015, all those th...

Adevarul

For English version, please scroll down. Obisnuiam sa spun ca daca ar fi sa aleg intre a trai in adevar sau a trai in fericire, as alege adevarul. Nimic nu s-a schimbat. L-am cautat cu atata indarjire, incat acum, la aproape 28 de ani, mi-e teama ca sunt foarte aproape de a-l vedea in toata fragezimea lui, plesnindu-ma peste ochi cu vigoarea si sanatatea lui, indepartand cojile miturilor care mi-au tinut de cald atat vreme. Stau in fata unui boboc care inca nu s-a deschis, dar care, tachinandu-ma, face loc irisului meu curios in incaperile lui interioare, lasandu-ma la savurez cate o clipa a ceea ce mi se va infatisa in curand. Nu stiu cand a inceput calatoria mea. A fost cand am rupt legaturile dintr-o relatie abuziva in care mi-am consumat mai multe resurse emotionale decat credeam ca am? A fost cand am imbratisat cu devotament ideea tatalui meu cum ca nu exista nimic dupa moarte si m-am trezit intr-un paradox care tipa dupa explicatii? A fost cand mi-am dat seama ca mi-e frica de mo...