Stateam de vorba cu un prieten despre evolutia speciei umane
si despre tendintele agresive. Despre cum, dupa miliarde de ani de
transformari, dupa sute de teorii ale originii, dinamicii si scopului nostru
aici si acum, suntem inca la inceput. Inca incapabili sa ne asumam
responsabilitatea respiratiei, inca explozivi cand suntem atacati, inca
modelati de legea supravieturii, inca raspunzand prompt la nevoile bazale de
hrana si adapost. Ai crede ca daca pe talpa rosie a pantofului scrie Louboutin,
sufletul nostru s-a cizelat, arhitectura mentala a invatat sa curbeze ideile
intr-un design maiestuos. Dar nu, noi suntem inca micile animale paroase,
speriate de traznet, alertate de cutremure, disperate sa-si pastreze centimetrul
cub de oxigen dinaintea nasului. Umanitatea e la stadiul copilului de doi ani,
care vrea ceva si vrea ACUM, care functioneaza dupa regula pedeapsa – recompensa,
care are nevoie sa fie dus de mana si invatat unde e voie si unde e “cah”.
Intr-un astfel de context, apar, involuntar, oamenii care
produc schimbarea. Sunt aceia care, putin mai treziti din lumea haotica de
elemente disparate ale micului mucos, se opintesc si se avanta spre mai bine,
mai frumos, mai etic. Sunt doua tipuri de oameni care produc schimbarea: cei
care promit recompensa si cei care aplica pedeapsa.
Oamenii care produc schimbarea conlucreaza. Stabilesc
impreuna scopul si directia. Si impart sarcinile. Unii devin lideri, altii
devin gardieni. Unii se aseaza in frunte si deschid drumuri, altii vegheaza la
respectarea directiei si pedepsesc abaterile. Niciun statut nu este mai
important decat altul. Liderii fara gardieni ar fi lunatici. Gardienii fara
lideri ar fi agresori.
Tu ce esti? Ce-ai putea fi? Oare ai putea fi un exemplu de
onoare si curaj pentru ceilalti? Ai putea abandona comoditatea morbida a statutului
mediocru pentru urmarirea pasionala unui
scop mai inalt? Ai putea pune in mainile altcuiva ce are el nevoie pentru a fi
mai bun cu fiecare zi?
Sau…
Ar putea strigatul tau sa ingrozeasca multimile? Sabia ta ar
putea dobori capetele care se complac in lancezeala si ignoranta? Ai putea sa
fii suficient de inspaimantator incat ceilalti sa creada in pericolele
cutremuratoare pe care le vestesti?
Multi suntem copilul de doi ani. Eu, tu, cei langa care ne
trezim dimineata, cei care se grabesc sa prinda autobuzul, cei care asteapta la
semafor cu ochii in oglinda retrovizoare, cei de la care plecam si la care
ajungem. Si e in regula sa avem doi ani si sa lasam pe cineva sa ne ia de mana si
sa ne arate drumul pentru ca, atunci cand timpul va decide, sa devenim noi
insisi oamenii care produc schimbarea.
Comments
Post a Comment