Mi-am facut bagajul

Mi-am facut bagajul sa plec in lume, in cea dinapoi, sa m-arunc in timp acum doua decenii si sa-i povestesc incruntatei cu nasucul carn din prima banca dinspre usa ca modul in care tine stiloul ii va influenta viata pentru totdeauna; sa o-ncurajez sa scrie, sa scrie mult, sa scrie mormane de maculatura pe care apoi sa le mototoleasca si sa le arunce, pentru ca prea putin atarna cuvintele cu care a-nsemnat hartia atunci cand ele au traversat deja mintea.

Mi-am facut bagajul sa plec, sa iau avionul spre pustoaica de acum zece ani care credea ca Alex de la mare va fi mare ei dragoste si ca baietii care danseaza house vor conduce lumea; sa ii sterg lacrimile din spatele ochilor, cele care se rostogolesc inapoi pentru ca s-a construit un baraj de rusine care cenzureaza si imparte lucrurile in perfecte si…care trebuie uitate; sa-i desenez aripi cu carioca pe spate si sa suflu inspre ele ca sa se deschida.

Mi-am facut bagajul, un bagaj greu, pentru o calatorie lunga, pe mare. Am plecat in cautarea celei ce am fost ieri, cea cu ochii mai limpezi cu o zi, cu mintea mai goala cu o scrisoare si itinerariul mai usor cu o calatorie; sa o asigur sa are o intuitie fantastica si sa ii multumesc ca m-a creeat pe mine, cea de azi.

Si cine stie, apoi, care-mi va fi urmatoarea destinatie…

Comments

Lectie de la bunicul meu

Cand ma inscrisese mama la gradinita, nu aveam mai mult de trei ani. Imi aduc aminte ca ma speria gramada aia ce copii guralivi si energici. Eu eram “puiul bunicii”, o femeie trecuta de cincizeci de ani, obisnuita sa respecte regulile sociale si sa le incalce flagrant pe cele familiale, strecurandu-mi prajituri intre mese si luandu-ma la ea ca sa scap de somnul de dupa-amiaza. Eu eram ursuletul ei de plus, iar viata mea toata se invartea in jurul ei. Ea ma ducea la gradinita, intr-un autobuz cu nazuri, care scartaia si se poticnea la fiecare intorsatura de roata. Ba odata, mi-am spart buza in bara de care ma tineam cu atata inversunare, ca sa nu fiu aruncata din scaun. Tot ea, bunica, ma lua de la gradinita, zambitoare ca de obicei. Si punctuala. Foarte important, asa, pentru “gradinitzari” care, odata ce incepe sa se goleasca clasa, incep a avea previziuni apocaliptice despre cum au fost abandonati de parinti. Dar parintii ajung mereu, asa ca visul lor cel mai urat se fasaie ca u

Cineva...

N-am vazut-o cand a venit…Asa spun unii. Dar eu am vazut-o venind. Si am crezut ca sunt bine inarmata sa joc. A trecut prin mine si m-a spulberat. Am uitat ca am stat vreodata in picioare. Au disparut sunetele, culorile, ideile. Lumea s-a amestecat haotic si creierul meu nu mai avea materie cu care sa lucreze. Am lovit pamantul la un moment dat. Cred. N-am respirat, n-am clipit. M-am pierdut intr-o stare de coma ce m-a dus departe, m-a ascuns de durerile pe care nu le-as fi putut suporta constient. Nu stiu cine m-a gasit, ce mi-a facut, cat timp. Ceva ma reasambla. Fara rost, ma gandeam eu in momentele rarefiate de constienta . Nu simteam de unde pana unde durez si unde ma sfarsesc. Cand am deschis ochii, am vrut sa urlu. Nu mai eram ce stiam. Si nu mai aveam ca fiu niciodata. Dar nu aveam forta sa imi urlu furia. Am vrut sa mor, sa ma intorc ca noua. Cerul ma strivea cu prea multa lumina. Eu eram un rebut. Intr-o zi am clipit. Ce natural! Nu trebuia sa reinvatz sa clipesc.

Four years and many dolls later

2 015 has started in complete denial for me. After over a year and a half of heartbreak, some stress that came with that and some guts that came out of nowhere and ripped some bandages covering a lot of bad bad things, I had decided it was time to practice being single. But not in a wallowing in self pity feeling sorry for myself kind of way, nor in a “men are terrible, I should only rely on pets” kind, either. Just being single and bei ng curious about every single experience, from having the morning coffee by myself, to fully functioning professionally and socially. Not that I had not been single before, but very rarely was I not “on the market”. So, half of 2014 I had been single and since December of that year, I had decided I actually was going to give this solo thing a try. It lasted four full months. It doesn’t look much in writing, either! Well, here is what happened! Armed with the will to practice curiosity and patience, I have started planning, for 2015, all those th

a cat's thoughts

Search This Blog