Mi-am facut bagajul sa plec in lume, in cea dinapoi, sa
m-arunc in timp acum doua decenii si sa-i povestesc incruntatei cu nasucul carn
din prima banca dinspre usa ca modul in care tine stiloul ii va influenta viata
pentru totdeauna; sa o-ncurajez sa scrie, sa scrie mult, sa scrie mormane de
maculatura pe care apoi sa le mototoleasca si sa le arunce, pentru ca prea
putin atarna cuvintele cu care a-nsemnat hartia atunci cand ele au traversat
deja mintea.
Mi-am facut bagajul sa plec, sa iau avionul spre pustoaica
de acum zece ani care credea ca Alex de la mare va fi mare ei dragoste si ca
baietii care danseaza house vor conduce lumea; sa ii sterg lacrimile din
spatele ochilor, cele care se rostogolesc inapoi pentru ca s-a construit un
baraj de rusine care cenzureaza si imparte lucrurile in perfecte si…care
trebuie uitate; sa-i desenez aripi cu carioca pe spate si sa suflu inspre ele
ca sa se deschida.
Mi-am facut bagajul, un bagaj greu, pentru o calatorie lunga,
pe mare. Am plecat in cautarea celei ce am fost ieri, cea cu ochii mai limpezi
cu o zi, cu mintea mai goala cu o scrisoare si itinerariul mai usor cu o
calatorie; sa o asigur sa are o intuitie fantastica si sa ii multumesc ca m-a
creeat pe mine, cea de azi.
Si cine stie, apoi, care-mi va fi urmatoarea destinatie…
Comments
Post a Comment