Scriu in special pentru oamenii care cred ca viata este impartita in experiente bune si rele. Cunoastem oameni care si-au pierdut soti, case, bani, o mana, un picior, vederea. Cel mai grav este atunci cand isi pierd increderea si nu mai gasesti in ochii lor licarirea aceea care iti certifica vitalitatea lor. Devin opaci, inchistati, ca o carapace de os parasita.
Intotdeauna am spus ca tot ceea ce ni se petrece rau in viata este din cauza noastra. Nu trebuie simtit ca o vina sau recunoscut ca un repros. Ideea de baza aici este aceea a cauzei si efectului. Iar cauza suntem noi. Intotdeauna. Lucrurile nu ne reveleaza adevarata lor ordine decat rareori. Si suntem oameni. Si gresim. Si ordinea lucrurilor se schimba in defavoarea noastra. In acest punct putem deveni ori foarte ofensivi, ori ne putem transforma in falsi martiri, lamentandu-ne despre cat de grea este viata noastra si cat de chinuiti ne ducem zilele.
In realitate trebuie sa intelegem cateva aspecte.
Situatia in care ne aflam este rezultatul a ceea ce noi am intreprins sau am lasat sa se intample. Cu sau fara stiinta. Nimeni nu ne absolva de vreo vina doar pentru ca nu am stiut unde se poate ajunge.
Vinovatii nu conteaza. Procesul de gasire a unui tap ispasitor este cronofag si energofag. Odata am visat ca facusem ceva nepermis si cazusem in dizgratie. In plina autoflagelare psihica, apare in fata mea un barbat imbracat in alb si imi spune, foarte calm: “Nu te mai gandi la ce ai facut, gandeste-te ce poti face de acum incolo ca sa repari ce ai stricat.” Si mi-am dat seama ca sentimentul de vinovatie, asa cum il intelegem noi ( sa parem afectati si sa ne cerem iertare cu privire la neindemanarea si incapacitatile noastre ) este egal cu zero. Faptul ca imi admit vinovatia este doar primul pas, care isi pierde instantaneu valoarea daca nu urmeaza sa repar ceea ce am stricat sa sa fac mai bine data urmatoare. Sau pur si simplu sa merg mai departe.
Experientele prin care trecem nu sunt bune sau rele A trece printr-o intamplare este ca si cum ai lua un pumn de nisip de pe jos, in care sunt amestecate pietre pretioase. Unii dintre noi repereaza imediat sclipirile colorate si uita de particulele cenusii care le inconjoara. Altii sunt atat de coplesiti de cantitatea de nisip incat nici nu se mai obosesc sa caute vreo bijuterie prin el. De cele mai mute ori luam cate un pumn de nisip cu ochii aproape inchisi si il depozitam in cate un sertaras al existentei noastre. Experientele urate sunt pline de nisip, in care ne afundam fara scapare daca nu invatam sa cautam pietrele pretioase ascunse prin el. De aceea, este nevoie ca din cand in cand sa deschidem un sertar cu nisip, sa il desartam si sa scormonim prin el, atent si cu credinta, ca incet incet, din marea de graunte plumburii, sa ghicim cateva straluciri. Nu exista pumn de nisip fara piatra pretioasa.
Sa nu iti para bine pentru diamante. Sa nu iti para rau pentru nisip. Intelege ceea ce ai adunat si foloseste in avantajul tau. Sunt multe experiente care ne invata cum sa NU actionam, cum sa NU gandim. Sunt la fel de pretioase ca acelea care ne-au adus deja lauri, dar numai daca le intelegem ca atare.
Zilele acestea citesc o carte ale carei invataturi atarnau greu in Japonia feudala, atunci cand mai existau samurai. Nu are importanta aici nici autorul nici numele cartii, ci un fragment care certifica un aspect cu adevarat important:
“Cel care a gresit o data va fi mult mai atent data viitoare, fiind implicit si mai util. Cine nu a gresit niciodata este periculos.”
Iar daca greselile noastre sunt nisipul, cred ca am elucidat utilitatea lui.
Comments
Post a Comment