Despre dreptul la fericire

Mi-a sunat intotdeauna urat … “dreptul” la fericire. Ca si cum cineva ne nedreptateste luandu-ne posibilitatea de a ne bucura de ceea ce ne inconjoara si ne umple.

Dreptul la fericire este, in sine, urat. Pentru ca presupune obligatia celorlalti de a ne face fericiti. Si apare cel mai des in discutiile aprinse din familie in care fiecare da verdictul vinovatiei celuilalt pentru propriile mizerii sufletesti.
“Am dreptul sa fiu fericit!” striga unul triumfator, dar este un triumf penibil si angoasat.

Nimeni nu are dreptul sa fie fericit! Nimeni nu isi poate impune propria fericire in detrimentul celorlalti, crezand in legitimitatea actului sau. Fericirea nu se judeca intr-un proces la tribunal si nu se masoara raportat la o singura persoana. Pentru ca nu putem fi fericiti de unii singuri. Fericirea este molipsitoare, ca si cascatul. Cand o traim, o imprastiem in jurul nostru ca pe grauntele aurii de polen, care, in zborul lor, traverseaza suflete fara vreun permis de trecere necesar.

Nimeni nu are dreptul la fericire! Ci are libertatea de a fi fericit. De aceea, cel mai bine este ca, in calea ta spre fericire sa ai grija de sufletele celor din jur si sa nu agati, precum un pradator nemilos si ignorant, firele vietilor celorlalti.

Nu stiu inca modalitatea cea mai corecta de a iesi, de pilda, dintr-o casnicie in care unul dintre soti nu mai este indragostit. …Se spune ca reteta casniciei ideale este sa te indragostesti in fiecare zi de aceeasi persoana. Dar ca sa fii tu fericit, nu ii poti impune celuilalt sa indeplineasca toate standardele pentru a fi stimulul sentimentului tau de dragoste. Cred ca atunci cand nu iti mai iubesti partenerul, este mai corect ca, in loc sa iti impui dreptul la fericire, sa iti recastigi de la el libertatea de a fi fericit. Atunci cand formam cupluri avem responsabilitatea confortului afectiv al celuilalt. Il luam in grija la fel cum el devine responsabil de fericirea noastra. Conlucram la o fericire comuna care sa constituie motorul existentei noastre pe viitor. Si daca totusi ajungem intr-un punct de rascruce, este bine sa avem intelepciunea de a ne oferi unul celuilalt libertatea la fericire. Cel mai grav lucru pe care il putem face este sa ne cerem dreptul. El face rani instantaneu. Iar marea problema cu sufletele este ca odata ranite, vor sangera mereu, obligandu-ne astfel, sa devenim, din cuceritori de spirit, oblojitori de sine.