Skip to main content

Despre dreptul la fericire


Mi-a sunat intotdeauna urat … “dreptul” la fericire. Ca si cum cineva ne nedreptateste luandu-ne posibilitatea de a ne bucura de ceea ce ne inconjoara si ne umple.

Dreptul la fericire este, in sine, urat. Pentru ca presupune obligatia celorlalti de a ne face fericiti. Si apare cel mai des in discutiile aprinse din familie in care fiecare da verdictul vinovatiei celuilalt pentru propriile mizerii sufletesti.
“Am dreptul sa fiu fericit!” striga unul triumfator, dar este un triumf penibil si angoasat.

Nimeni nu are dreptul sa fie fericit! Nimeni nu isi poate impune propria fericire in detrimentul celorlalti, crezand in legitimitatea actului sau. Fericirea nu se judeca intr-un proces la tribunal si nu se masoara raportat la o singura persoana. Pentru ca nu putem fi fericiti de unii singuri. Fericirea este molipsitoare, ca si cascatul. Cand o traim, o imprastiem in jurul nostru ca pe grauntele aurii de polen, care, in zborul lor, traverseaza suflete fara vreun permis de trecere necesar.

Nimeni nu are dreptul la fericire! Ci are libertatea de a fi fericit. De aceea, cel mai bine este ca, in calea ta spre fericire sa ai grija de sufletele celor din jur si sa nu agati, precum un pradator nemilos si ignorant, firele vietilor celorlalti.

Nu stiu inca modalitatea cea mai corecta de a iesi, de pilda, dintr-o casnicie in care unul dintre soti nu mai este indragostit. …Se spune ca reteta casniciei ideale este sa te indragostesti in fiecare zi de aceeasi persoana. Dar ca sa fii tu fericit, nu ii poti impune celuilalt sa indeplineasca toate standardele pentru a fi stimulul sentimentului tau de dragoste. Cred ca atunci cand nu iti mai iubesti partenerul, este mai corect ca, in loc sa iti impui dreptul la fericire, sa iti recastigi de la el libertatea de a fi fericit. Atunci cand formam cupluri avem responsabilitatea confortului afectiv al celuilalt. Il luam in grija la fel cum el devine responsabil de fericirea noastra. Conlucram la o fericire comuna care sa constituie motorul existentei noastre pe viitor. Si daca totusi ajungem intr-un punct de rascruce, este bine sa avem intelepciunea de a ne oferi unul celuilalt libertatea la fericire. Cel mai grav lucru pe care il putem face este sa ne cerem dreptul. El face rani instantaneu. Iar marea problema cu sufletele este ca odata ranite, vor sangera mereu, obligandu-ne astfel, sa devenim, din cuceritori de spirit, oblojitori de sine.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Lectie de la bunicul meu

Cand ma inscrisese mama la gradinita, nu aveam mai mult de trei ani. Imi aduc aminte ca ma speria gramada aia ce copii guralivi si energici. Eu eram “puiul bunicii”, o femeie trecuta de cincizeci de ani, obisnuita sa respecte regulile sociale si sa le incalce flagrant pe cele familiale, strecurandu-mi prajituri intre mese si luandu-ma la ea ca sa scap de somnul de dupa-amiaza. Eu eram ursuletul ei de plus, iar viata mea toata se invartea in jurul ei. Ea ma ducea la gradinita, intr-un autobuz cu nazuri, care scartaia si se poticnea la fiecare intorsatura de roata. Ba odata, mi-am spart buza in bara de care ma tineam cu atata inversunare, ca sa nu fiu aruncata din scaun. Tot ea, bunica, ma lua de la gradinita, zambitoare ca de obicei. Si punctuala. Foarte important, asa, pentru “gradinitzari” care, odata ce incepe sa se goleasca clasa, incep a avea previziuni apocaliptice despre cum au fost abandonati de parinti. Dar parintii ajung mereu, asa ca visul lor cel mai urat se fasaie ca u
1 comment
Read more

Four years and many dolls later

2 015 has started in complete denial for me. After over a year and a half of heartbreak, some stress that came with that and some guts that came out of nowhere and ripped some bandages covering a lot of bad bad things, I had decided it was time to practice being single. But not in a wallowing in self pity feeling sorry for myself kind of way, nor in a “men are terrible, I should only rely on pets” kind, either. Just being single and bei ng curious about every single experience, from having the morning coffee by myself, to fully functioning professionally and socially. Not that I had not been single before, but very rarely was I not “on the market”. So, half of 2014 I had been single and since December of that year, I had decided I actually was going to give this solo thing a try. It lasted four full months. It doesn’t look much in writing, either! Well, here is what happened! Armed with the will to practice curiosity and patience, I have started planning, for 2015, all those th
Post a Comment
Read more

Cineva...

N-am vazut-o cand a venit…Asa spun unii. Dar eu am vazut-o venind. Si am crezut ca sunt bine inarmata sa joc. A trecut prin mine si m-a spulberat. Am uitat ca am stat vreodata in picioare.  Au disparut sunetele, culorile, ideile. Lumea s-a amestecat  haotic si creierul meu nu mai avea materie cu care sa lucreze. Am lovit pamantul la un moment dat. Cred. N-am respirat, n-am clipit. M-am pierdut intr-o stare de coma ce m-a dus departe, m-a ascuns de durerile pe care nu le-as fi putut suporta constient. Nu stiu cine m-a gasit, ce mi-a facut, cat timp. Ceva ma reasambla. Fara rost, ma gandeam eu in momentele rarefiate de constienta . Nu simteam de unde pana unde durez si unde ma sfarsesc. Cand am deschis ochii, am vrut sa urlu. Nu mai eram ce stiam. Si nu mai aveam ca fiu niciodata. Dar nu aveam forta sa imi urlu furia. Am vrut sa mor, sa ma intorc ca noua. Cerul ma strivea cu prea multa lumina. Eu eram un rebut. Intr-o zi am clipit. Ce natural! Nu trebuia sa reinvatz sa clipesc.
3 comments
Read more