Ridicase garda. Pulberea din arena era inca adormita, neintinata de sangele bestiilor adversare. Dintre toti, el era cel mai firav. Avea o constitutie nobila, subtire, o piele sidefie si ochii de un albastru mistic. Suvitele negre ii erau adunate in varful capului, ca sa nu-i tulbure nimic vederea in lupta. Era burdusit de o armura pe care numai cu un echilibru magistral o putea sustine.
Toti erau convinsi ca o sa piarda. Adversarul lui era cat un munte. Purta pe cap o piele de jaguar, cu tot cu colti, pe care el insusi o jupuise. Racnea de se cutremurau zidurile, iar spectatorii, jumatate inghetati de frica, jumatate atatati, urlau si ei. Era greu sa te concentrezi la o strategie. Cumva, insa, in mintea lui se infiripau idei care apoi alergau intre neuroni cu viteza luminii si intr-o clipita a inceput sa isi desprinda armura. Se facu liniste. Multimea si animalul din fata lui erau nedumeriti. O sa renunte la lupta asa de usor? Se va mai face varsare de sange? Vor avea spectacol sau nu?
Isi pastra pe el doar protectiile de coate si genunchi si lua sabia in mana. Zgomotul incepu din nou, si mai abitir. Bestia incepu sa rada cu pofta, dar se opri cand ii prinse privirea. Fiul de taran, crescut in munti, invatat sa isi vaneze mancarea, iesi la suprafata. Acum nu mai era un biet tanar firav. Era un luptator. Gladiatorul ii intoarse aceeasi privire fixa. Si ramase hipnotizat. Asta si astepta. Intr-o clipa se ivi langa el si cu o singura lovitura de sabie, ii reteza capul monstrului, cu tot cu pielea de jaguar. Nu se auzi nimic decat un sasait surd.
Privirea gladiatorului inghetase si pentru cateva clipe, timpul parea ca se oprise in loc. Apoi, incet, capul se desprinse de corp si cazu in tarana. Sangele se amesteca repede cu praful de pe jos, lasand dare noroioase. Tanarul sari in spate si lasa sa se prabuseasca cu zgomot ce mai ramasese din namila fioroasa.
Imparatul, care vazuse tot spectacolul din locul sau, mangaie mana imparatesei si ridica degetul mare in sus. Apoi spuse: “El va fi noul rege al regatului de est. Salutati-l pe noul Rege de Spade”.
Tanarul primi haine noi, armura pe masura, castel si supusi. Si regatul lui deveni cel mai prosper, iar oamenii sai, cei mai cinstiti. Oamenii de rand il admirau, poetii ii incununau cantece de lauda, iar nobilii se intrebau cum de reusise in lupta cu unul dintre cei mai de temut gladiatori. Nimeni nu stia ca el, Regele de Spade, era fiu de sarpe, nascut dintr-o zeita a aerului; ca ochii lui erau o intreaga poveste si ca oricine il privea se adancea in ei si devenea pierdut. El stiuse dintotdeauna de darul si de blestemul pe care il primise. Nu putea sa-si priveasca in ochi decat inamicii. Privirea lui ocolea oamenii buni, femeile frumoase, copiii. Multi il gaseau prea melancolic, prea pierdut in propria lume, dar el doar ii iubea.
Comments
Post a Comment