* coloana sonora recomandata: Lenka - Trouble is a friendMirosul proaspat a cafelei se impletea in ochiurile largi ale jachetei din matase gri. Aburul devenise fir si o mana abila il conducea pe fata si pe dos, ca intr-un dans medieval si acum firul flirta nerusinat cu fibra de matase. Ritualul lor era acelasi in fiecare dimineata si se sfarsea... nu se sfarsea niciodata. Matasea mirosea a cafea proaspata iar el, aburul, se ingrijea ca ea sa nu duca dorul aromei in nicio dimineata.
O adiere mai curajoasa de vant de tomnatic spulbera vraja care tesea in ochiurile de matase si Anya se scutura ca patrunsa de un fior. Era mijlocul lui noiembrie si primii fulgi de zapada incepusera sa orneze orasul dupa placul lor. Si cine putea spune ca nu aveau talent? Erau magicieni ai designului urban, transformand acoperisuri ponosite in cupole de opal si strazi cenusii in covoare de puf.
Asa se gandea Anya la orasul in care locuia, in dimineata aceea de noiembrie, privind din terasa apartamentului ei si sorbind in cea mai mare liniste cafeaua neagra care inca scotea aburi. Era o atmosfera placuta: acelasi ritm forfotind tipic oraselor mari, acelasi miros citadin de parfum amestecat cu gaze de esapament, arome de mic dejun si apa inghetata care curge din cer. Anyei ii placea acest mic si magic ritual al ei: urmarea de sus, din cuibul ei protectiv, lumea de pe strada si isi imagina ce griji, planuri, vise are fiecare dintre trecatori. Si-i imagina ca frati, iubiti, copii ai cuiva si toti prindeau viata, devenind interconectati, ca o mare familie. In dimineata asta, insa, ochii ei nu se opreau asupra nimanui. Alunecau precum fulgii de zapada neobositi, pe paltoanele pietonilor care stateau la semafoare, pe urmele cizmulitelor de pusti care se indreptau spre scoala in cea mai mare graba, pe capotele lucioase ale masinilor care incepeau sa isi piarda culoarea sub perdeaua de zapada. O masina se opri aproape de casa ei. Din ea iesi un tanar intr-un palton negru care parea foarte grabit. Traversa in graba strada si disparu in magazinul de la parterul casei ei. Anya simti dintr-odata o senzatie de disconfort. Incerca sa si-l aduca aminte pe tanarul cu palton negru. De indata ce iesise din masina fulgii de zapada i se asezasera pe par si pe umeri. Cercelul din ureche si lantul de la gat il scoteau din tiparul barbatului obisnuit care iese din masina sa-si cumpere tigari. Parea mai degraba un star rock ratacit printr-un cartier anonim. O secunda i-a trebuit Anyei sa si-l imagineze un copil rasfatat, odrasla unor bogati si influenti oameni de afaceri. Oare cate “iubite” viseaza la el inainte de culcare? Cate il viseaza? Cu cate dintre ele a fost atat de natural ca atunci cand a iesit din masina si s-a grabit sa traverseze sub balconul ei? Acum Anya simtea o nevoie dureroasa de a-l revedea. Dar in acelasi timp ar fi vrut sa intarzie, ca ca sa-l stie in preajma ei mai mult. Sigur se va intoarce la masina din care iesise. Nu avea cum sa zaboveasca prea mult. Si inima ei incepuse sa bata mai tare. Atat de tare incat soneria de la usa o facu sa tresara si sa verse cafea pe jacheta din fir de matase.
“Of, la naiba” izbucni ea iritata din pricina petei dar mai degraba din cauza ca nu vroia sa-si desprinda ochii de masina necunoscutului ei. Oamenii nu stau intr-un loc, mai ales necunoscutii. Ii vezi acum, apoi dispar si nu-i mai vezi niciodata. Soneria se auzi iar si acum Anya se grabi spre usa. La urma urmei, orice ar fi, putea fi expediat rapid. Deschise incercand sa-si acopere pata de cafea. Si in clipa urmatoare pata disparu. Si iritarea ei la fel. Si gandul ca nu-si mai vede strainul.
“Buna dimineata” ii spuse tanarul cu palton negru care se afla acum in fata usii. Soferul are gripa. Am sa te aduc eu la serviciu.”
O adiere mai curajoasa de vant de tomnatic spulbera vraja care tesea in ochiurile de matase si Anya se scutura ca patrunsa de un fior. Era mijlocul lui noiembrie si primii fulgi de zapada incepusera sa orneze orasul dupa placul lor. Si cine putea spune ca nu aveau talent? Erau magicieni ai designului urban, transformand acoperisuri ponosite in cupole de opal si strazi cenusii in covoare de puf.
Asa se gandea Anya la orasul in care locuia, in dimineata aceea de noiembrie, privind din terasa apartamentului ei si sorbind in cea mai mare liniste cafeaua neagra care inca scotea aburi. Era o atmosfera placuta: acelasi ritm forfotind tipic oraselor mari, acelasi miros citadin de parfum amestecat cu gaze de esapament, arome de mic dejun si apa inghetata care curge din cer. Anyei ii placea acest mic si magic ritual al ei: urmarea de sus, din cuibul ei protectiv, lumea de pe strada si isi imagina ce griji, planuri, vise are fiecare dintre trecatori. Si-i imagina ca frati, iubiti, copii ai cuiva si toti prindeau viata, devenind interconectati, ca o mare familie. In dimineata asta, insa, ochii ei nu se opreau asupra nimanui. Alunecau precum fulgii de zapada neobositi, pe paltoanele pietonilor care stateau la semafoare, pe urmele cizmulitelor de pusti care se indreptau spre scoala in cea mai mare graba, pe capotele lucioase ale masinilor care incepeau sa isi piarda culoarea sub perdeaua de zapada. O masina se opri aproape de casa ei. Din ea iesi un tanar intr-un palton negru care parea foarte grabit. Traversa in graba strada si disparu in magazinul de la parterul casei ei. Anya simti dintr-odata o senzatie de disconfort. Incerca sa si-l aduca aminte pe tanarul cu palton negru. De indata ce iesise din masina fulgii de zapada i se asezasera pe par si pe umeri. Cercelul din ureche si lantul de la gat il scoteau din tiparul barbatului obisnuit care iese din masina sa-si cumpere tigari. Parea mai degraba un star rock ratacit printr-un cartier anonim. O secunda i-a trebuit Anyei sa si-l imagineze un copil rasfatat, odrasla unor bogati si influenti oameni de afaceri. Oare cate “iubite” viseaza la el inainte de culcare? Cate il viseaza? Cu cate dintre ele a fost atat de natural ca atunci cand a iesit din masina si s-a grabit sa traverseze sub balconul ei? Acum Anya simtea o nevoie dureroasa de a-l revedea. Dar in acelasi timp ar fi vrut sa intarzie, ca ca sa-l stie in preajma ei mai mult. Sigur se va intoarce la masina din care iesise. Nu avea cum sa zaboveasca prea mult. Si inima ei incepuse sa bata mai tare. Atat de tare incat soneria de la usa o facu sa tresara si sa verse cafea pe jacheta din fir de matase.
“Of, la naiba” izbucni ea iritata din pricina petei dar mai degraba din cauza ca nu vroia sa-si desprinda ochii de masina necunoscutului ei. Oamenii nu stau intr-un loc, mai ales necunoscutii. Ii vezi acum, apoi dispar si nu-i mai vezi niciodata. Soneria se auzi iar si acum Anya se grabi spre usa. La urma urmei, orice ar fi, putea fi expediat rapid. Deschise incercand sa-si acopere pata de cafea. Si in clipa urmatoare pata disparu. Si iritarea ei la fel. Si gandul ca nu-si mai vede strainul.
“Buna dimineata” ii spuse tanarul cu palton negru care se afla acum in fata usii. Soferul are gripa. Am sa te aduc eu la serviciu.”
buna dimineata!
ReplyDelete