M-am intrebat mereu cum apare inspiratia. N-am putut-o surprinde niciodata in momentul exact cand se strecoara din spatele usii gandurilor mele, cand incepe sa le dea tarcoale si sa le cante melodia ametitoare a creatiei, care sa le faca sa dantuiasca imperecheate si impletite dansul cel mai frumos vazut de ochiul pamantean. Caci gandurile, odata inlantuite, se astern singure pe hartie. Si miros a proaspat si se aud ca un ritm mut, dar teribil de hipnotic. Nu stiu cand incep sa devin doar instrumentul unor idei curajoase, venite de departe, de atat de departe ca mintea noastra nu poate reconstitui traseul pornind de la punctul de sosire spre infinitate, caci nu vede pana intr-acolo. Asadar, dragii mei, inspiratia, fumul magic care creeaza din increat, este cu greu stapanit de om. Cand mi-e dor sa stam de vorba, ma asez la masa de scris, inchid ochii si o rog sa poposeasca o clipa in casa mea si sa imi povesteasca minunatiile pe care le-a intalnit in calatoriile sale.