Au trecut 50 de ani de-atunci, nu-mi mai aduc aminte bine de ce… Dar mi-e limpede ca ziua de ieri mirosul coamei lui si extazul in care, orb, am uitat de ceea ce lasam inapoi. Era un cal tiganesc, cel mai frumos, cel mai mandru cal. Avea o coama bogata si puternica, intocmai ca o furtuna. Cand pornea la trap se cutremura pamantul sub copitele lui. Bulgari de tarana se trezeau la viata, cerand parca indurare, inainte de a se spulbera in nori de colb. Ai mai vazut vreodata un cal cu ochi albastri? Copilul care il asculta pe batran nu stia daca sa raspunda. Absorbit de poveste, se intreba acum daca omul carunt, dar inca un putere, care se proptise de marginea unei mese de lemn, chiar vroia un raspuns, sau totul facea parte din arta lui de a povesti.
“Pai…”
“Asta avea. Toti caii tiganesti au ochii albastri. Un albastru senin, dar de gheata; docil, dar strain. Din clipa in care mi s-a strecurat ideea in mintea mea netrebnica de copil ce abia pasea in viata si se credea zeu, din clipa aceea am fost blestemat. ..Era calul unei tiganci din sat. Toata lumea spunea ca-i o vrajitoare batrana si ca-i spre binele meu sa ma tin departe de ea. Eram frumusel si invatasem sa manuiesc sabia. Fetele din sat incepusera sa-mi dea tarcoale, care mai decare mai curioasa – ba cat sunt de priceput in lupta cu arme, ba cat timp imi ia sa ma scald…aaah, asta nu-i poveste pentru tzanci ca tine! Sterge-o!”
“Te rog, nene! Zi-mi povestea! Zi-mi despre cal”, se milogi copilul, care nu avea mai mult de opt ani.
Aman, care fusese si el la varsta aceea si isi amintea cum curiozitatea il ustura parca la fel de tare ca bastoanele pe care le primea de la tata-sau cand facea vreo boacana, se prefacu iritat pentru o vreme, dar in scurt timp reveni la poveste. Si el era dornic sa impartaseasca cuiva secretul care ii schimbase soarta.
“Tiganca asta…nu era nici batrana si nici o zgripturoaica. Aveam sa aflu asta destul de repede. Vezi tu, cand un sarpe veninos isi face vizuina in curtea ta, trebuie sa te duci sa il vezi. Asa si eu: cu cat ma sfatuiau oamenii din sat sa stau departe de pericol, cu atat eram mai fascinat de ce as fi putut descoperi… Era frumoasa…atat de frumoasa incat m-am indragostit de ea intr-o zbatere de inima. Poate ca imi facuse deja farmece…Am stat de vorba, mi-a dat de mancare si de baut, am stat iar de vorba si tot asa. Seara venise, trecuse, miezul noptii se pierduse printre rasetele noastre. Mi-a promis un cadou, in zori. Apoi am continuat sa radem, sa bem, sa dansam. Nu mai stiu cum, dar am cazut intr-un somn adanc. Cand m-am trezit, eram ametit si ma simteam usor ca puful de papadie. Nu se ivisera inca razele diminetii. Am iesit in prag sa-mi umplu plamanii de aerul rouat. Atunci am vazut un cal pascand chiar langa mine. Cel mai frumos cal pe care-l vazusem vreodata. Am ridicat bratul si i-am atins sfios coama. Nu s-a intamplat nimic. Calul pastea in continuare. Nu avea capastru, nu avea sa… Casa tigancii era de fapt o camaruta si nu vazusem harnasamente prin jur… Sa fi fost al ei? Sa fi fost cadoul meu? Mi-am zis “da, asta trebuie sa fie”. Si daca nu ar fi fost asa, eram prea fascinat de faptura din fata mea ca sa ma mai gandesc. Intr-o clipa am facut ochii roata imprejur, doar-doar as gasi o funie, sa improvisez un capastru…
Comments
Post a Comment